marți, 30 august 2016

Pachet 1 - CURS FOTOGRAF



Asociatia OVI D POP  organizeaza ,,CURS  FOTOGRAF" acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii pentru desfășurarea programelor de formare profesională cu nr: 000781/2016
Acest curs se adreseaza tuturor celor care vor  sa invete fotografie si sa  o profeseze.

Cursurile de fotografie sunt sustinute de Adela Rusu artist a Federatiei Internationale de Arta Fotografica, fotograf profesionist, membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania si formator autorizat CNFPA cod COR 313106


CURSUL CONTINE:

28 ore de teorie
20 de ore de practica
Fiecare persoana inscrisa la curs va primi suportul de curs.
Inscrierea la curs este limitata de numarul de locuri disponibile: 10
Cursul poate  incepe dupa ce se completeaza minim 7 locuri!

La sfarsitul cursului, cursantii vor primi Certificatul de absolvire in ocupatia de FOTOGRAF emis de catre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii.
Certificatul insotit de apostila este recunoscut in UE.

CURSURI
Cursurile teoretice se vor desfasura in Oradea, la Biblioteca Judeteana Gheorghe Sincai, luni si miercuri de la ora 17-19.30
În fiecare zi de curs, se vor preda doua module teoretice cu durata de 2 ore jumatate, cu o pauza de 10  de minute între ele.

Pe parcursul orelor de curs se vor face prezentari si expuneri pe diferite teme din programa de curs. Cursurile vor avea un format interactiv si vor fi exemplificate prin imagini.
Cursurile practice se vor desfasura în patru  weekend-uri: trei  pe teren si unul în studio si vor avea durata de 5 ore fiecare.
La finalul cursului se vor selecta si printa imagini ale cursantilor care vor fi incluse in expozitia de fotografie organizata la festivitatea de absolvire!


CONDITII DE PARTICIPARE

Cursantii trebuie sa completeze si sa trimita pe mail înainte de înscriere un chestionar si un contract.

Cursantii trebuie sa prezinte la înscriere un dosar care sa cuprinda: 
-copie CI
-copie certificat de nastere
-copie dupa certificatul de casatorie(la femei)
-copie ultimul act de studii.

Cursantii trebuie sa respecte Regulamentul de Ordine Interioara.
La finalul cursului se va sustine un examen teoretic tip test-grila cu 18  întrebari si o prezentare orala a unui eseu, o poveste vizuala in 10 imagini  realizata în timpul desfasurarii cursului. 
Calificativul final va fi acordat în functie de rezultatele la cele doua probe de examen.
La finalul cursului foto, se va elibera diploma de calificare pe grupa de competente,,FOTOGRAF", conform cod COR 313106


Diploma eliberata in urma absolvirii cursului este cu recunoastere profesionala conform legislatiei in vigoare ORDONANŢĂ Nr. 129 din 31 august 2000 *** Republicată privind formarea profesională a adulţilor
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 110 din 13 februarie 2014

Acest tip de diploma este singurul document legal in baza caruia se poate incadra in cartea de munca ocupatia de ,,FOTOGRAF”, conform Clasificarii Ocupatiilor din Romania(COR)


TAXE
1000 RON
Reducere 20% pentru elevi,studenti, someri!
Inscrierea se face in urma completarii formularului de inscriere si achitarii primei rate de minim 25% din curs 
Urmatoarele  rate se achita pana la intrarea in examen.
Locurile se ocupa in ordinea achitarii taxei de inscriere!
Aceste sume includ si taxele pentru examenul final si cheltuielile pentru expozitia foto a absolventilor.
Nu se percep alte taxe suplimentare!


LECTORI
Cursurile teoretice si practice vor fi predate de  Adela Rusu 
Cursurile teoretice vor avea loc la Biblioteca Judeteana Gheorghe Sincai, Sala Poli, etaj.2
luni si miercuri de la 17-19.30




PROGRAMA CURS

Fotografia-scurt istoric
Definiția fotografiei
Istoria fotografiei:
Prima experienta foto
Evolutia fotografiei
Prima fotografie din istorie
Fotografia digitala
Nume importante în istoria fotografiei
Fotografia ca formă de comunicare
Fotografia ca formă de arta
Lumina in fotografie
Tipuri de lumina
Perceptia in modul vizual
Teoria culorilor
Ochiul si aparatul de fotografiat
Senzori
Formate de imagini 
Tehnica fotografica 
Aparatul de fotografiat DSRL
Obturatorul
Obiectivul
Distanta focala
Diafragma
Timp de expunere
Profunzimea de camp
Sensibilitatea ISO, zgomotul de imagine.
Sisteme de măsurare a luminii: spot, matrice
Focusarea(manuala, automata)
Temperatura de culoare
Balansul de alb
Histograma 
Lentile-Obiective foto
Tipuri de obiective
Filtre
Inele macro, teleconvertoare 
Compozitia
Armonia vizuala
Linii si puncte forte ale cadrului
Regula treimilor
Perspectiva
Utilizarea formelor geometrice în fotocompoziție
Folosirea umbrelor, reflexiilor, contururilor, siluetelor
Utilizarea texturilor
Trusa foto
Obiective
Carduri
Filtre
Trepiede
Genti
Kituri de curatare 
Prelucrarea imaginii digitale
Editari de baza ale unei fotografii
Efecte simple si spectaculoase
Fotografia de studio
Fotografia de portret
Fotografia fashion
Fotografia de peisaj
Fotografia de calatorie
Fotografia de eveniment

Inscrieri la curs la tel: 0744.210.670


“Pentru mine fotografia a devenit un mod de viaţă, îmi imaginez cadre, îmi place să creez scenarii şi poveşti vizuale care să prindă viaţa în imaginile mele. Îmi place culoarea în fotografie, stările, atitudinile romantice, frumuseţea şi veselia" De asemenea îmi place să surprind strada cu povestile ei cu trăirile, bucuriile  şi dezamăgirile ei. Genurile mele preferate in fotografie sunt: portretul, fotografia de moda, fotografia eseu, peisajele si fotografia etnografica.
Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din 2011,
Artist al Federatiei Internationale de Fotografie din 2012
Peste 150 de premii la Saloanele Nationale si Internationale de fotografie din SUA, Grecia, Cehia, Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia, Ungaria, China, Serbia, Romania.
Peste 70 de expozitii personale si de grup in tara si strainatate.
543 de lucrari acceptate la Saloanele Nationale si Internationale
Participant la numeroare workshop-uri si tabere de fotografie.
Formator autorizat CNFPA cod COR/CN 313106




luni, 15 august 2016

miercuri, 3 august 2016

Circuit Exhibition of Photography ,,BON VOYAGE" 2016

Circuit Exhibition of Photography ,,BON VOYAGE" 2016

SERBIA-ROMANIA-BULGARIA

36 fotografii acceptate la salon

Medalia de Bronz a Salonului cu fotografia ,,Balance" acordata de Serbia

Mentiune FIAP 2 cu fotografia ,,Maramures 5" acordata de Serbia

Salon Prize 2 cu fotografia ,,Mermaid Fairy Tales" acordata de Romania

Multumesc organizatorilor si juriului!

http://www.bihon.ro/medalii-si-fotografii-acceptate-la-saloane-internationale/1674084


Lucrări acceptate la saloane internaţionale

,,Balance”, Medalia de Bronz a Salonului
,,Balance”, Medalia de Bronz a Salonului

Vară bogată în premii, acceptări şi medalii la saloane internaţionale de fotografie pentru artistul Adela Rusu.

 Fotograf profesionist, Adela Rusu redă, prin imaginile sale, viziunea sa asupra lumii şi transmite celor din jur sentimente şi gânduri pozitive. Privindu-i imaginile, nu poţi decât să constaţi că lucrurile capătă culoare şi sens. Recent, 36 dintre fotografiile Adelei Rusu au fost acceptate la Circuitul de fotografie ,,Bon Voyage’’ 2016 Serbia-România-Bulgaria. Salonul a avut loc în luna iulie, în Serbia, cu participarea ţării gazdă, a României şi a Bulgariei. La competiţie au participat fotografi din întreaga lume. Concursul a avut cinci categorii: Temă liberă color, Temă liberă alb-negru, Life, Travel şi Natură şi s-a derulat sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Fotografie (FIAP), al Societăţii Americane de Fotografie (PSA), Global Photographic Union (GPU) şi Image Colleague Society International (ICS). La categoria ,,temă liberă alb-negru’’ a Salonului din Serbia, Adela Rusu a câştigat medalia de bronz cu fotografia ,,Balance”, medalie acordată de Serbia. Totodată, la categoria ,,travel’’, imaginea ,,Maramureş 5’’ a obţinut menţiunea FIAP, acordată de Serbia. La categoria ,,temă liberă color’’, orădeanca a obţinut Salon Prize 2 cu fotografia ,,Mermaid Fairy Tales”, acordat de România. ,,Premiile sunt o recunoaştere a muncii mele, o dovadă palpabilă că fotografiile mele au plăcut, au produs emoţie şi impact. Foarte multe fotografii au intrat în competiţie. Premiile, medaliile, acceptările, toate îmi dau satisfacţie şi mă motivează să merg mai departe! În şapte ani de fotografie am adunat peste 150 de premii care mă bucură nespus’’, a mărturisit Adela Rusu. Adela Rusu a obţinut numeroase alte premii pentru fotografie în SUA, Grecia, Cehia, Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia, Ungaria, China etc. JB – C.D.